Ruptura ligamentului încrucișat anterior

Rupturile ligamentului încrucișat anterior (ACL) sunt cele mai frecvente leziuni ale ligamentelor genunchiului întâlnite în practica radiologică și ortopedică.

Epidemiologie 

Rupturile ligamentului  încrucișat anterior (ACL) este cel mai des rupt ligament al genunchiului, în special la sportivii care participă la sporturi ce implică porniri și opriri rapide, precum și mișcări de pivotare (de exemplu, fotbal, baschet, tenis, netball și schi alpin).

Asocieri

• Triada nefericită O’Donoghue
• Fractura Segond
• Leziunea colțului posteromedial al genunchiului
• Separarea meniscocapsulară

Prezentare clinică 

Pacienții prezintă de obicei simptome de instabilitate a genunchiului, de obicei după un traumatism acut. Următoarele semne și simptome sunt comune:

• Senzație de pocnitură la momentul leziunii, urmată de umflare
• Incapacitatea inițială de a suporta greutatea, care se îmbunătățește într-o perioadă scurtă
• Senzația că genunchiul „cedează”, în special în timpul mișcărilor de pivotare
• Apăsare la încercarea de a efectua mișcări non-lineare

Combinația testelor Lachman, pivot shift și anterior drawer sunt utilizate pentru a confirma clinic diagnosticul.

Caracteristici radiografice

La pacienții mai tineri, se poate observa avulsia atașamentului tibial.

Radiografie simplă

• Semnul șanțului lateral profund – depresiunea condilului femural lateral reprezentând o fractură de impacție
• Semnul translocării anterioare a tibiei
• Fractura Segond
• Fractura arcuată
• Efuziunea articulară

CT Se consideră că are specificitate și sensibilitate ridicate în detectarea rupturii ligamentului încrucișat anterior. CT ajută la caracterizarea fragmentului osos avulsat atunci când este prezent.

RMN arata imaginile rupturilor ligamentului încrucișat anterior ar trebui împărțite în semne primare și secundare.

Semnele primare sunt cele care privesc ligamentul în sine. Semnele secundare sunt cele strâns legate de leziunile ligamentului încrucișat anterior.

Semne primare

• Umflare
• Semnal crescut pe T2 sau PD saturat de grăsime
• Discontinuitatea fibrelor
• Orientarea anormală a ligamentului încrucișat anterior în raport cu linia intercondilară (linia Blumensaat)
• Fibrele ACL sunt subiectiv mai puțin abrupte decât o linie tangentă la acoperișul intercondilar (linia Blumensaat)
• Unghiul ACL (unghiul dintre linia intercondilară și ACL) >15° cu vârful unghiului localizat anterior, indicând o linie ACL mai puțin abruptă – acest lucru indică un ligament rupt și colapsat
• Semnul șanțului gol: un semnal de fluid la locul atașamentului femural la șanțul intercondilar, denotând avulsia la atașamentul femural.

Rupturile ACL apar de obicei în porțiunea mijlocie a ligamentului (rupturi de substanță medie) și apar ca o discontinuitate a ligamentului sau un contur anormal. Semnalul ACL poate fi mai hiperintens pe T2. Dacă unghiul este încă normal și există un semnal hiperintens, o ruptură parțială este mai probabilă decât o ruptură completă.

Ruptura ACL poate implica doar un fascicul. 

Semnele imagistice ale unei rupturi izolate ale fasciculului posterolateral sunt următoarele:

• Semnul golului: semnal de fluid și/sau un gol între aspectul medial al condilului femural lateral și aspectul lateral al mijlocului ACL, poate fi văzut pe imagini RMN axiale sau coronale
• Semnul amprentei: acoperirea incompletă a aspectului lateral al coloanei tibiale de către atașamentul distal al ACL, văzut doar pe imagini RMN coronale

Semnele secundare includ:

• Contuzie osoasă în condilul femural lateral și platoul tibial posterolateral
• Coarnele posterioare neacoperite ale meniscului lateral: deplasare posterioară > 3,5 mm
• Fractura Segond și într-o măsură mai mică semnul arcuat
• Îndoirea PCL: unghi PCL redus <107° sau raportul de îndoire > 0,39
• Semnul liniei PCL pozitive
• Leziune a ligamentului colateral medial sau lateral
• Semnul coronal al ligamentului colateral lateral
• Sulcul femural lateral mai adânc de 1,5 mm

Tratament și prognostic
Reconstrucția ligamentului încrucișat anterior are ca scop reducerea instabilității articulare și evitarea (sau limitarea) deteriorării meniscului și/sau cartilajului. Cu toate acestea, ~17,5% (interval 13,6-21,5%) dintre pacienți dezvoltă osteoartrită simptomatică după reconstrucția ACL.